Apa de Musetel (Matricaria Chamomilla)

Dublu click pe imaginea de mai sus pentrua vedea poza întreagă

Micşorează
Măreşte
Mai multe vizualizări
  • Apa de Musetel (Matricaria Chamomilla) 100ml

Apa de Musetel (Matricaria Chamomilla)

Disponibilitate: În stoc

* Câmpuri obligatorii

12,50 RON
Adaugă produse în coş
Descriere produs

INCI: Chamomilla Recutita Flower Water*


*) Apa florala pura, certificata organic de producator, obtinuta prin distilarea florilor de musetel german (Chamomilla recutita) imediat dupa cules, intr-o distilerie cu traditie de familie din Bulgaria.
Fara conservanti sau alti aditivi.


Un produs calmant si cicatrizant cutanat de exceptie!


Tara de origine: Bulgaria
Recolta: 2016
A se folosi preferabil inainte de 08/2019


Modalitate de ambalare: varianta de 100ml este ambalata retail in recipient PET cu pulverizator, iar varianta la 500ml este ambalata bulk in recipient HDPE cu dop (fara pulverizator).


Apa florala de musetel mai este intalnita in literatura de specialitate si sub denumirile de hidrolat sau hidrosol de musetel. Ultimul termen, hidrosol, indica mai clar ceea ce este ea de fapt, si anume o solutie concentrate din flori de musetel, cu toate proprietatile terapeutice ale florilor de musetel. 


Din pacate, in spatial virtual romanesc s-a propagat o idee eronata referitor la apele florale - anume ca acestea ar fi simple ape distilate amestecate cu mici urme de ulei esential. Probabil ca pe piata exista si astfel de produse, insa acestea sunt doar niste simple ape “aromate”, departe de ceea ce inseamna o apa florala autentica obtinuta prin distilare. Apele “aromate” nu au bogatia in principii active hidrosolubile din plante si flori pe care o are apa florala autentica.


Ceea ce va propunem noi este un produs obtinut prin distilarea florilor proaspete de musetel imediat dupa cules, intr-o distilerie cu traditie de familie din Bulgaria.


Nota: Aceasta apa florala nu contine conservanti sau regulatori de aciditate. De aceea, va rugam sa o pastrati intr-un loc uscat si racoros, ferit de lumina. Pentru a evita orice posibila contaminare a continutului sticlei, va recomandam sa nu atingeti gatul acesteia sau interiorul dopului atunci cand deschideti recipientul (pentru varianta de 500 ml). Odata turnata apa florala din recipientul original, nu turnati inapoi apa nefolosita!


Despre musetel


Musetelul (Chamomilla recutita / matricaria L.) este una dintre cele mai vechi plante folosite in scop medicinal in Europa. Virtutile sale terapeutice sunt cunoscute inca din Antichitate, fiind mentionate in scrierile lui Hipocrate, Galen sau Asclepius.


Apartine fam. Asteraceae/Compositae si este reprezentata de doua varietati: musetelul german (Chamomilla recutita) si musetelul roman (Chamaemelum nobile).


Popularitatea musetelului a crescut in Evul Mediu atunci cand a devenit un remediu des utilizat pentru o multime de probleme de sanatate. Din acest punct de vedere a fost considerat echivalentul european al Ginseng-ului din medicina traditionala chineza.


Denumirea latina "Matricaria", derivata din cuvantul "mater" (mama), indica faptul ca musetelul a fost folosit in mod traditional in special pentru a trata probleme ginecologice specifice femeilor.


Astazi, popularitatea musetelului este intarita de numeroase studii care au indicat ca efectele sale terapeutice se datoreaza compusilor bioactivi pe care ii contine. Musetelul contine flavonoide, in special apigenin si luteolina, ulei esential bogat in bisabolol si chamazulena, sesquiterpene lactonice ca matricina si matricarina, mucilagii compuse din polizaharide, aminoacizi, acizi grasi, acizi fenolici etc.


In prezent musetelul se foloseste pe scara larga atat in compozitia ceaiurilor datorita proprietatilor sale calmante, carminative,  antispasmodice si relaxante, cat si in produsele de ingrijire a pielii, avand actiune calmanta, vulnerara (grabeste vindecarea ranilor) si antiinflamatoare la nivel cutanat.


Musetelul este inclus in farmacopeea a 26 de tari. Aceasta plus faptul ca este folosit in tratarea unei multitudini de afectiuni inca din antichitate, a determinat Agentia Europeana a Medicamentelor (EMA) sa realizeze o evaluare generala a utilizarii traditionale a musetelului, validand urmatoarele indicatii terapeutice:



  • tratamentul simptomatic al problemelor gastro-intestinale minore, ca de exemplu flatulenta si spasmele minore

  • tratamentul simptomelor racelii comune

  • tratamentul ulcerelor cutanate precum si inflamatiile mucoasei orale si a gatului

  • tratamentul adjuvant al iritatiei cutanate si a mucoaselor regiunii genitale si anale (numai dupa ce  alte cauze au fost excluse prin evaluarea unui medic)

  • tratamentul inflamatiilor cutanate minore, de exmeplu ca urmare a  arsurilor solare, precum si a ranilor superficiale (de ex. furuncule)

  • pentru toate indicatiile de mai sus, musetelul poate fi folosit inclusiv pentru copii incepand de la varsta de 6 luni.


Pe langa aceste utilizari, exista numeroase studii pre-clinice care indica efecte promitatoare ale musetelului in tratarea cancerului (datorita unui constituent denumit apigenin), in tratarea anxietatii, a problemelor de somn, a osteoporozei, diabetului, dismenoreei si a dermatitei atopice. Sunt insa necesare studii clinice ulterioare pentru validarea terapeutica a acestor indicatii.


Apa florala de musetel


Apa florala de musetel este un extract ce contine substantele hidrosolubile ale musetelului.


Dintre efectele cutanate cele mai frecvente amintim:



  • calmeaza iritatiile pielii, arsurile minore si arsurile solare. Folosita ca o lotiune sau adaugata in apa de baie, apa florala de musetel poate contribui la diminuarea pruritului asociat pielii uscate si poate reduce inflamatiile cutanate

  • grabeste vindecarea ranilor superficiale, promovand re-epitelizarea tegumentelor si previne infectiile cutanate. Se foloseste prin pulverizare asupra locului afectat sau prin comprese

  • in caz de acnee diminueaza inflamatia si grabeste vindecarea leziunilor acneice. Se foloseste prin pulverizare asupra locului afectat sau prin comprese

  • contribuie la diminuarea inflamatiei oculare. Se foloseste sub forma de comprese pentru a ajuta la calmarea ochilor iritati

  • contribuie la diminuarea inflamatiei mucoasei orale. Clatirea gurii cu apa de musetel poate calma iritatiile si pastreaza gingiile sanatoase

  • poate fi folosita la inlocuirea partiala a apei in emulsii si creme.


Nota: in cazul in care doriti sa o folositi in emulsii si creme si, in acelasi timp, utilizati emulsifiantul Dermowax GMS SE sau co-emulsifiantul Dermowax GMS din magazinul nostru, va rugam sa aveti in vedere ca pH-ul fazei apoase trebuie sa fie mai mare de 5,5, altfel riscati destabilizarea (de-fazarea) emulsiei!


Dozare: intre 2% si 100%


Date de siguranta:


Infuziile de musetel si apa florala de musetel pot fi folosite inclusiv de copii incepand de la 6 luni, de catre femei gravide sau care alapteaza.


In literatura de specialitate sunt consemnate cazuri de alergii sau de sensibilizari cutanate in urma folosirii musetelului sau a extractelor derivate din acesta. Va recomandam sa nu folositi produsul daca sunteti alergici la musetel sau la alte plante din fam. Asteraceae /Compositae. Daca aveti un istoric cu alergii, va recomandam sa efectuati un test pe suprafata interioara a pliului cotului cu 24h inainte de folosirea efectiva a produsului.


Referinte bibliografice:


Agatonovic-Kustrin S, Ortakand BD, Morton DW, Yusof AP, Rapid evaluation and comparison of natural products and antioxidant activity in calendula, feverfew, and German chamomile extracts., J Chromatogr A. 2015 Mar 3;1385:103-10.
Blumenthal M, Goldberg A, Brinckman J, eds. Herbal Medicine: Expanded Commission E Monographs. Newton, MA: Lippincott Williams & Wilkins; 2000:57–61.
EMA/HMPC/55837/2011, Assessment report on Matricaria recutita L., flos and Matricaria recutita L., aetheroleum
Gupta V., Mittal P., Bansal P., Khokra S.L., Kaushik D., Pharmacological Potential of Matricaria recutita-A Review , International Journal of Pharmaceutical Sciences and Drug Research 2010; 2(1): 12-16
Lee SH, Heo Y, Kim YC. Effect of German chamomile oil application on alleviating atopic dermatitis-like immune alterations in mice. Journal Veterinary Science. 2010;11(1):35–41.
McKay DL, Blumberg JB. A review of the bioactivity and potential health benefits of chamomile tea (Matricaria recutita L.). Phytotherapy Research. 2006;20(7):519–530.
Martins MD, Marques MM, Bussadori SK, Martins MA, Pavesi VC, Mesquita-Ferrari RA, Fernandes KP., Comparative analysis between Chamomilla recutita and corticosteroids on wound healing. An in vitro and in vivo study. Phytother Res. 2009 Feb;23(2):274-8.
Srivastava J, Shankar E, Gupta S (2011) Chamomile: A herbal medicine of the past with bright future. Mol Med 3: 895–901.
Singh O., Khanam Z., Misra N., and Srivastava M., Chamomile (Matricaria chamomilla L.): An overview, Pharmacogn Rev. 2011 Jan-Jun; 5(9): 82–95.
WHO Monograph on selected Medicinal plants