Spirulina

Dublu click pe imaginea de mai sus pentrua vedea poza întreagă

Micşorează
Măreşte
Mai multe vizualizări
  • Spirulina

Spirulina

Disponibilitate: În stoc

* Câmpuri obligatorii

12,50 RON
Adaugă produse în coş
Descriere produs

INCI: Spirulina platensis powder


Utilizari:


- masti cosmetice pentru fata


- impachetari corporale 


- in sapunuri naturale


Pulberea de spirulina se obtine prin uscarea si macinarea unei alge microscopice de culoare verde-albastrui, Arthrospira platensis, denumita in termeni populari spirulina, pentru ca se prezinta sub forma unei mini spirale. Este o pulbere bogata in aminoacizi, vitamine, acizi grasi esentiali si fitonutrienti.


Pe langa caracteristicile nutritive speciale care fac din ea un aliment complex, studiile efectuate in ultimii ani releva faptul ca spirulina este totodata si un activ cosmetic de exceptie cu rol nutritiv, tonifiant, antirid si antiaging.


Spirulina creste spontan numai in lacuri alcaline cu un pH foarte ridicat din zona tropicala si subtropicala.


Spirulina comercializata astazi pe scara larga provine din culturi din diverse regiuni ale lumii, in mod special din China, SUA, Afica de Sud, Japonia, Mexic si Australia.


Constituenti


Spirulina contine proteine de calitate superioara in proportie de 60-70% din greutatea ei uscata, acestea incluzand toti cei  8 aminoacizi esentiali (izoleucina, leucina, lizina, metionina, fenilalanina, treonina, triptofanul si valina). Alti constituenti importanti sunt ficocianina (un antioxidant puternic) si clorofila (pana la 20% din greutatea ei uscata), beta-caroten, tocoferol (vitamina E), vitamina B12, fier, calciu, crom, cupru, iod, magneziu , fosfor, potasiu, seleniu si zinc, precum si acizi grasi esentiali (este pe locul doi in lumea vegetala ca sursa de acid gamma-linolenic).


In plus contine si alti acizi grasi esentiali: acid linolenic si arachidonic, acesta din urma implicat in sinteza prostaglandinelor (substante cu rol antiinflamator). 


In alimentatie


Folosirea spirulinei in alimentatie nu este de loc noua. In secolele XV – XVI spirulina era consumata pe scara larga in America Centrala si in America de Sud. Stau marturie in acest sens descrierile facute de conquistadorii lui Fernando Cortez dupa descoperirea lacului Texaco. Spirulina era recoltata, uscata si apoi folosita in alimentatie de catre azteci de foarte mult timp.


Mai tarziu, in anii “40 ai secolului trecut, exploratorul si botanistul francez Pierre Dangeard observa ca locuitorii din zona lacului Ciad din Africa foloseau in alimentatie spirulina ce crestea in acest lac. Aceasta era comercializata sub forma de turte de alge uscate. Din discutiile cu localnicii a reiesit ca aceasta practica era foarte veche.


In plus, stolurile de flamingo isi gasisera in aceasta microalga o sursa de hrana foarte abundenta. De altfel, penajul viu-colorat al acestor pasari s-ar datora carotenoizilor continuti in spirulina.


Astazi spirulina este folosita pe scara larga ca supliment alimentar, sub forma de tablete sau pulbere.


In cosmetica


Datorita compozitiei sale deosebit de bogata in fitonutrienti, spirulina poate asigura un suport nutritiv, fortifiant si revitalizant deosebit pentru piele.


Spirulina actioneaza asupra tuturor celor trei straturi ale pielii, si anume:


- tonifica si revitalizeaza epidermul, stratul superior al pielii


- acizii grasi esentiali pe care ii contine contribuie la mentinerea integritatii epidermului; lipsa lor duce la deshidratarea pielii si afectarea functiei acestuia de “bariera” in fata factorilor externi


- aminoacizii esentiali din spirulina contribuie la hidratarea normala a epidermului, actionand similar cu aminoacizii ce constituie Factorul Natural de Hidratare a Pielii (un amestec de substante ce exista in mod normal in epiderm si care au rol de mentinere a apei in piele)


- continutul bogat in antioxidanti (beta-caroten, vitamina E) contribuie la prevenirea formarii ridurilor si in acelasi timp imbunatatesc protectia naturala a pielii in fata actiunii radicalilor liberi


- are o actiune stimulanta si regeneranta asupra fibrelor de collagen si elastina din derm


- imbunatateste drenarea tesutului dermal si induce reducerea tesutului adipos din hipoderm


Date de siguranta:


  • Studiile efectuate pana acum (atat pe oameni cat si pe animale) nu indica niciun efect toxic al spirulinei. Totusi, datorita formei de prezentare (pulbere) va sfatuim sa evitati inhalarea!

  • A nu se lasa la indemana copiilor!



Referinte bibliografice:


Baylan M., Devrim B., Isik O.O., Akar M., Mini Review on Spirulina,Türk Bilimsel Derlemeler Dergisi 5 (1): 31-34, 2012, ISSN: 1308-0040, E-ISSN: 2146-0132
Bruno Burlando, Luisella Verotta, Laura Cornara, and Elisa Bottini-Mass, Herbal Principles in Cosmetics - Properties and Mechanisms of Action, CRC PRESS, 2010 by Taylor and Francis Group
LLC Darvin M.E., Jung S., Schanzer S., Richter H., Kurth E., Thiede G., Meinke M.C. and Lademann J., Influence of the Systemic Application of Blue–Green Spirulina platensis Algae on the Cutaneous Carotenoids and Elastic Fibers in Vivo, Cosmetics 2015, 2, 302-312; doi:10.3390/cosmetics2030302
Dillon J. C., Phuc A. P., and Dubacq J. P., Nutritional value of the alga Spirulina, World Review of Nutrition and Dietetics, vol. 77, pp. 32–46, 1995.
Karkos P. D., Leong S. C., Karkos C. D., Sivaji N. and Assimakopoulos D. A., Spirulina in Clinical Practice: Evidence-Based Human Applications, Hindawi Publishing Corporation, Evidence-Based Complementary and Alternative Medicine Volume 2011, Article ID 531053
Syarina P.N. A., Karthivashan G., Abas F., Palanisamy Arulselvan1, Sharida Fakurazi1,3 , Wound healing potential of spirulina platensis extracts on human dermal fibroblast cells, EXCLI Journal 2015;14:385-393 – ISSN 1611-2156
Varinia Michalun De M., DiNardo Joseph C., Skin Care and Cosmetic Ingredients Dictionary, Ed. Cengage Learning